Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018 începe astăzi

Publicat: 14/06/2018, 15:44
Actualizat: 04/07/2018, 15:13

Cupa Mondială de fotbal începe joi, meciul de deschidere al competiției care se va încheia peste o lună fiind cel dintre Rusia și Arabia Saudită, de la ora 18.00.

32 de echipe, inclusiv cea a țării gazdă, au un singur obiectiv la primul turneu final de campionat mondial care are loc în Europa de Est și anume să obțină trofeul competiției. În premieră pentru un Campionat Mondial, ediția 2018 vine și cu o noutate tehnologică: arbitrajul video, testat deja în mai multe competiții importante.

La ora 17:30, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în prezența a 80.000 de microbiști și invitați, va începe Ceremonia de Deschidere a Turneului Final al Campionatului Mondial de Fotbal 2018.

La această ceremonie de deschidere vor participa peste 500 de artiști, gimnaști și dansatori. Într-o postare pe Twitter, cântărețul britanic Robbie Williams a confirmat că va interpreta imnul competiției alături de soprana Aida Garifullina.

Rusia – Arabia Saudită va fi primul meci al competiției și va începe imediat după încheierea ceremoniei de deschidere.

Timp de o lună, microbiștii vor avea posibilitatea de a urmări 64 de meciuri la capătul cărora va fi desemnată cea de-a 21-a campioană a lumii. Ultima ediție de Campionat Mondial a avut loc în Brazilia, în 2014.

Trofeul – Cupa Mondială – este fabricat din aur pur, are o bază de 13 cm și două fragmente de malachit încorporate în ea. Compoziția reprezintă doi fotbaliști care, inspirați de victorie, ridică globul pământesc. Pe postament sunt gravate denumirile țărilor învingătoare în cele 20 de ediții precedente ale Cupei Mondiale FIFA.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×